Autoliv susține vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2
Compania Autoliv se alătură demersului autorităților de încurajare a populației de a se vaccina împotriva virusului SARS-CoV-2. Pentru a veni în sprijinul angajaților, compania a demarat colaborarea cu instituțiile locale implicate în campania de vaccinare. Zilele acesta au avut loc primele acțiuni de vaccinare la Brașov, Reșița, Lugoj, Rovinari și Sfântu Gheorghe, noi sesiuni urmând a fi organizate în viitor, în baza înscrierilor din rândul angajaților în toate localitățile în care Autoliv își desfășoară activitatea.
”Visăm la momentul ăsta de anul trecut din martie și consider că în secolul 21, vaccinul este o soluție pentru revenirea la normalitate. Am demarat această acțiune pentru că sănătatea angajaților noștri și a familiilor lor este fundamentală pentru noi. În esență aceasta e și finalitatea muncii noastre și misiunea companiei – să salvăm cât mai multe vieți, astfel că demersul a fost unul natural. Încurajez pe oricine are ocazia, să se programeze, să caute posibilitatea să se vaccineze, pentru că în felul acesta sunt șanse reale să revenim la o realitate cât mai apropiată de cea de dinainte de pandemie” – este mesajul pe care Răzvan Arsene, Managing Director Autoliv România îl transmite angajaților, familiilor lor și comunităților în care compania activează.
Până în prezent au fost vaccinate peste 650 de persoane, în timp ce listele de doritori se extind cu rapiditate. Campania de vaccinare va continua și în săptămânile următoare, urmând a acoperi solicitările tuturor angajaților. Încă de la începutul pandemiei, Autoliv a susținut acțiunile întreprinse de autorități pentru împiedicarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, prin acțiuni de conștientizare în rândul angajaților, precum și prin campanii de testare și asigurarea materialelor de protecție necesare.
Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranță auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă, fabrică și livrează produse precum airbag-uri, centuri de siguranță, volane și sisteme de protecție a pietonilor, pentru cei mai mari producători din industria automotive. Autoliv are peste 65.000 de angajați în 27 de ţări, iar în România este prezentă din 1997, având aproape 11000 de angajați. În fiecare an, produsele Autoliv salvează peste 30.000 de vieți și contribuie la evitarea a de zece ori mai multe accidente grave. Angajații noștri împărtășesc pasiunea și viziunea noastră de a salva mai multe vieți, iar calitatea este elementul definitoriu pentru tot ceea ce facem.