Automatizare robotizată a proceselor – un nou succes Autoliv
Știai că Autoliv a implementat automatizarea robotizată a proceselor sau Robotic Process Automation (RPA), cum e cunoscută la nivel internațional?
Un RPA rulează non-stop, fără a avea nevoie de supravegherea unei persoane și poate procesa toți pasii pentru realizarea unor activități mult mai rapid decât un om, reducând astfel timpul de execuție și predispoziția la erori.
RPA este un instrument care are la baza un program/software robotizat cu rolul de a imita sau realiza pașii facuți de un utilizator uman, într-o aplicație sau într-un program.
Pe scurt, dacă acțiunile cuiva pot fi definite într-o manieră logică și secvențială, atunci procesul asociat poate fi automatizat.
RPA în Autoliv
În prezent, la Autoliv, avem echipe care dezvoltă roboți pentru departamente precum cele de Sales, Supply Chain Management, Finance, Human Resources, IT, Operations, Quality și Research and Development.
Implementarea acestora a crescut eficiența, a simplificat procesele interne și a redus semnificativ activitățile pentru ca angajații să se poată concentra mai degrabă pe proiecte complexe și importante.
Care e următorul pas? Să implicăm cât mai mulți colegi în dezvoltarea RPA, pentru ca, astfel, să creăm o cultură în care fiecare dintre noi să fie concentrați în special asupra metodelor de simplificare și îmbunătățire a muncii noastre.
Tocmai din acest motiv, Autoliv i-a ales ca parteneri pe cei de la UiPath, o companie globală, cu origini românești, care se ocupă cu automatizarea robotizată a proceselor. Aceasta este cotată de Gartner, o entitate internațională de consultanță în cercetare tehnologică, ca fiind cea mai bună în acest domeniu.
UiPath are un program dedicat companiilor, numit Citizen Developer. Programul implică utilizarea unei platforme online pe care orice angajat, curios și cu intenții de îmbunatațire, o poate folosi pentru a-și crea propriile automatizări.
Ce este un Citizen Developer? Este un utilizator non-tehnic din organizație care poate crea automatizări simple pentru el sau departamentul său. Se poate ca acesta să nu aibă experiență în scrierea de cod pentru software, dar îi plac provocările.
Pentru mai multe detalii despre program, accesează articolul: What Are Citizen Developers & How They Help Scale Automation | UiPath
Până acum, Autoliv a implementat cu succes Citizen Developer ca program pilot în departamentele de resurse umane, vânzări sau financiar, unde avem două colege implicate în îmbunațire prin RPA, și ne uităm cu entuziasm către viitor.