Inovație și agilitate - Echipa Autoliv din Lugoj este gata să producă până la 10000 de măști/zi
Având în minte importanța siguranței colegilor noștri, echipa TRO din Lugoj a acceptat provocarea de a-și adapta procesele de producție astfel încât să poată realiza măști textile. După mai multe încercări, a fost realizat primul prototip de mască, folosindu-se material textil ce era destinate producției de componente pentru airbag-uri. Pentru a respecta în mod cât mai strict standardele de siguranță și igienă am identificat o soluție de sterilizare a măștilor cu ozon. Întrucât echipa și-a dorit realizarea de măști cât mai apropiate de cele mai bune alternative existente pe piață, au fost identificate și achiziționate materii prime specifice domeniului medical, iar prototipul de mască a fost îmbunătățit, s-a pus la punct procesul de sterilizare și de ambalare în mediu controlat.
Echipa Autoliv din Lugoj a produs și livrat deja peste 20.000 de măști colegilor din România. Obiectivul nostru este acela de a produce zilnic peste 10.000 de măști și de a le livra tuturor colegilor din organizația europeană.
Mulțumirile și aprecierea se îndreaptă către cele două echipe care au participat în aceste proiecte, pentru rapiditatea și profesionalismul cu care au răspuns provocării, pentru timpul, pasiunea și energia pe care le-au investit pentru binele și siguranța colegilor lor.
Cu aceeași determinare, agilitate și capacitate de inovare și adaptare, înțelegem că este cel mai bun moment pentru a demonstra că suntem capabili să depășim împreună aceste momente dificile și să salvăm în continuare cât mai multe vieți.