O noua hala la Lugoj
Înființată în 2007, Fabrica de Textile din Lugoj a Autoliv România își va extinde capacitatea de producție prin implementarea unor noi procese și automatizarea celor deja existente.
În prezent, compania produce în România peste 20 milioane airbag-uri anual, la Lugoj și la Reșița, având peste 3400 de angajați implicați în procesele de siliconare, tăiere și asamblare a acestor sisteme de siguranță auto. Fabrica din Lugoj are o suprafață de peste 25.000 mp și peste 2500 de angajați. Anul 2021 a fost unul de referință, odată cu aprobarea unei investiții de peste 165 milioane lei – una dintre cele mai mari investiții ale grupului în lume.
Suma este destinată construcției unei noi hale de producție, cu o suprafață de peste 15.000 mp, unde vor fi instalate echipamente noi, pentru a produce materia primă din care se confecționează airbag-ul – utilaje de urzire, de războaie de țesut, utilaje de spălare și siliconare a materialului textil. O parte din această sumă (51 milioane lei) este obținută ca ajutor de stat, acordat în baza schemei reglementată prin H.G. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie.
Prin extinderea capacității de producție, Autoliv va crea peste 300 de noi locuri de muncă, atât în zona direct productivă (operatori automatizare, șefi de schimb, operatori calitate etc), cât și în cea a specialiștilor și experților în domenii precum automatizare, mentenanță, calitate, proces, logistică, financiar etc.
În paralel cu noile tehnologii, și procesele tradiționale de producție vor continua să fie îmbunătățite prin automatizare și digitalizare, astfel încât să poată integra conceptele de Industrializare 4.0 și să se alinieze noilor nevoi de pe piața automotive, revoluționând astfel modul tradițional de fabricare a airbag-ului.